Tema.Fiziologia
tesuturilor Excitabile
Iritabilitate-Este una din capacitate a materiei vii de a raspunde la actiunea
factorilor interni sau externi prin modificari structural si
functionale,conform separate al reatibilitatii este excitabilitatea.
Excitabilitate-este proprietatea tesutului nervos grandular si
muscular de a raspunde specific,pronuntat si rapid la actiunia factorilor
interni sau externi.
O forma separate a iritabilitatii este excitabilitatea..
Agentii care actioneaza asupra tesuturilor,daca actioneaza asupra
tesuturilor iritante se numesc agenti iritanti,agentii care actioneaza asupra
excitantilor se numesc agenti excitanti.
Agentii excitanti se impart dupa marimea valorii
agentului in
-MarimeSubpragala
-suprapagrala
Marimea subpragrala-nu provoaca effect.Marimea pragrala este valoarea
minima care actioneaza asupra tesutului si provoaca effect.Dupa natura avem
excitanti fizici(lumina actiunia mecanica),chimici(acizi baze
saruri),biologici(mediatori,potentiali de actiune bacteria virusi).De actiunea
lor sa ocupat Goovers si Veeis,si ei au aratat durata sectiunilor excitantei.Cu
cit marimea excitanta este mai mare ii
trebuieste un timp mai putin ca sa provoace effect.Daca punem 20 v pe mină in
timp de 4 milisecunde vom vedea raspunsul,timpul reacției este mai lent.Au
introdus notiunia de reobaza,, cronaxie timp util,marimea pragala.
Reobaza-reprezinta
reactia de raspuns a tesutului la actiunea minimal a excitantului,excitantul
trebuie sa fie de mărime pragala.Insa in clinica se spune ca aceasta reobaza nu
este utila.La palma trebuie sa dam 40 volti ca sa se contracte ca sa se excite
asta daca palma e uscata.
Cronaxia-reprezinta
reactia de raspuns a unui tesut la actiunia unui excitant egal cu 2 reobaze
care actioneaza un timp minimal(timp util).toti acestia sunt excitanti.
Potentialul de repaus si potentialulde actiune a tesutului
Orisice celula vie la membrane care o inconjoara si o protejeaza apare o
asimetrie ionica care asigura un potential si acest potential se numeste
potential de repau sau de membrane(cu retea de membrana).
In membrane Na>8-10,K<30-50,CL>30-50,acesta sunt shi in afara
membrane și in membrana,in
afara sunt pozitivi in interior sunt negativi. La membrana -60,-90 ml
potentialul de repaus.Na are posibiliate sa intre iar Kaliu sa iasa.Pomapa Na-K
serveste pentru asigurarea diferentelor de potential.Aceasta pompa cheltuie
energie,in organism este o valuta acidul adenozintrifosforik acest acid cind se
descompune ne da energie.Substante scindate-mitocondri-creatinfosfat-ADP-ATP .In
asa fel potentialu de membrana se mentine in tesuturi.Pompa lucreaza tot
timpul,ia lucreaza mai intents decit in starea de repaus.
Potentialul de repaus se transforma in potential de actiune care se caracterizeaza prin
urmatoarele,citeva faze
1)Perioada latenta-perioada de la momentul excitatiei pina
la aparitia reactiei de raspuns
2)Faza de depolarizareaza In aceasta faza are loc
disparitzia polarizarii membranei
3)Faza de repolarizare
4)In faza de repolarizare avem:
a)Potential vistegial negativ
b)Potential vistegial Pozitiv
Perioada latenta este perioada de la excitatie.La actiunea excitantului se deschid canaliculele Natriu brusc intra in
celula si potentialul de membrana dispare.Exeplu de la o valoare de la0
pina la 20 se numeste INVERSIE.Canaliculele
pentru natriu se inchid si se deschid canalikulele pentru Kaliu,kaliu brusc
iese din celule si repede se stabileste repolarizarea
ca sa fie + la exterior si – in celula asta si se numeste repolarizare dar
natriu inca este in celula.Reversie este perioada de repolarizare.La sfirsitul
repolarizarii repolarizarea este lenta.Potential
vistigial negativ asta cind nu sa stabilit pin la norma.Hiperpolarizarea mai apare la sfirsșit,ca rezultat
apare potentialul de vistegial pozitiv.
Metode de Inregistrare o sa fie
la examen
In clinica,viata are valoare raspunsul celulei la excitatie care
apare,celula excitata o singura data,celula poate fi excitata in serie.
Exemplu.10 neuronni situate pe o celula.1 neuron 2 impulsuri,al 2 neuron va
avea 3 impulsuri asa pin la 10.Modificarea
excitabilitatii in timpul excitatiei,este excitata in timpul excitatiei
ea va raspunde in mod diferit si anume,daca a 2 excitatie va nimeri in faza perioadei
latente efectul se sumeaza si raspunsul va fi mai mare.
A2 excitatie nimereste in faza de depolarizare apoi celula nu va
raspunde la asa excitatie aceasta perioada se numeste Perioada
Refractara Absoluta(adica nu poate raspunde la nici un excitat).
A3ia daca ajunge in faza de repolarizare la exitatie este pragrala nu va
raspunde iar daca nu va fi pragrala va raspunde si raspunsul va putea fi mai
mic ca in nod Perioada Refractara Relativa.
A4 daca excitatnu nimereste in faza potentialului respectiv se intimpla
ceva paradoxal,celula va raspunde la un excitatn mai mic decit pragral,aceasta
perioada se numeste perioada de supraexcitatie sau prioada de exaltatie sau
perioada de excitatie marita.
5 Daca excitatntul nimereste in perioada potentialului pozitiv celula nu va
raspunde iar daca va fi mai mare ia va raspunde.Cei din faza 1-2-5 nu va
raspunde Cei din 2-7-8-9 vor raspunde la 4-5.Ei aleg la care raspunde si la
care nu raspunde.Aceasta se numeste Modificarea excitabilitatii in timpul
excitatiei ele sau stabilit in evolutia omului.
Neuronii si Nervii
Sistemul este format si contine neuroni
care reprezinta celula nervoasa si apofizele acestora care pot fi de 2
feluri.....
-1)Reprezinta Axonul-transmite informatia de
la corpul neuronului,aduce informatia iar dendrita o duce.
2) Dendrita aduce informatia de la receptor
catre corpul neuronului.Reprezinta o celula ca shi alte celule
avind,membrană,citoplasmă,nucleu.,dendrite pot fi mai multe.
Apofiza-
cu un axon shi mai multe Dendrite
Celulele Betz-ceste
cea mai mare,acestia sunt neuroni functionali.
Neuronii ca regula in sistemu nervos central sunt amenajati
intro oridine si anume neuronii corticali situati la suprafata encefalului si
au culoare cenushie,In interiorul subs.albe avem aglomeratii de neuroni care
regleaza centrii neuroni a encefalului care indeplinesc diferite functii(de
stranut,tusa de mentinerea corpului,mishcare).Au diferite forme diferite
dimensiuni shi diferite funcții.
Functia neuronillor-este de a primi
informatie de la receptor,de a analiza aceasta informație și de a primi o
hotarire exprimata intr-o comanda.
NERVII-reprezintă
o structura bine definită formata din apofizele neuronilor,adica din axoni si
dendrite care indeplinesc functia de transmitere a informatiei ce vine de la
receptor ori a informatiei care pleaaca de la neuron catre efector(mușchiu
glanda).
Cunoastem mai multe clasificari ale nervilor-dupa directia de transmitereAFERENTI si EFERENTI
Aferenti-de
la receptor la centri
Eferenti-de
la centri la efectori.Sunt senzitivi si motor.Senzitivi care vor duce
informatie.
Nervii Cranieni-care iese din encefal
Nervii periferici-spinali.
Dupa Informatia care o transmit
1)-nervi
Senzitivi
2)Motori
3)Mixști
Clasificarea MORFOFUNCTIONALA-care se bazeaza pe functia
Fibrelor
Sunt Clasele A,B,C A-afla,beta
Grupa A-sunt fibre cele mai groase ajung pina la 22 micromi
sunt acoperite cu mielină si au viteza de transmitere a excitatiei de la 10-100
metri pe secunda,aceste fibre duc informatia de la receptor către neuron adica
sunt fibre mai aferente care duc spre organism sa functioneze mai repede
Fibrele B-sunt mielinice mai subțiri shi au o viteza de
propagare de Zeci de metri pe secunda.Sunt fibre preganglionare(in organism)in
sistemul nervos vegetativ
Fibrele C-care sunt fibrele care nu
contin mielina cu o viteza minima de la 3-5 metri pe secunda,in organism se
intilnesc la enervatia organelor interne,a sistemului vegetativ fibrele
POST-Ganglionare in sistemu nervos vegetativ.
Fibrele se mai impart in fibre
Mielinice si Amiolinice
Mielinice –care sunt acoperite cu
mielina,mielina reprezintă o membrană protectoare de natura lipoproteiica unde
predomină grasimile si serveste paralel ca izolator în general și electric de
asuppra caruia se afla celullele Șfan.
Amielinice- sunt acoperite cu
mielină nu pe toata suprafața însă la un interval anumit amielina se intrerupe
-Axonii și dendritele pe parcursul
dezvoltarii cresc de la neuroni pe parcursul cresterii membranele care acopera
axonul și dentrita de mai multe ori.
1-Axon-Endomisiu
2Axoni Perimisiu Shi are loc regenerarea
Nervului cu 0,12 0,2 metri pe secunda
3Epimisiu
Mevrenomă-Cresterea Haotica a
terminațiilor nervoase lezate(apar
dureri fantoma)
FUNCTIA NERVILOR
Functia nervilor ese de a transmite
excitatia de la receptor către corpul neuronului corpul formeaza centrii
nervosi,de la centri către efector.
Legile transmiterii excitatiei prin Nervi......
1)1LegePetru a se transmite excitatia prin
nervi trebuie sa aiba integritate și (fiziologica).Sa intrerupt integritatea
fiziologica ca exemplu :cind stai
ashezut pe scaun te scoli shi nu simti piciorul.
2)Leg 2 e .legea transmiterii ereditatii
bilateral-nervul e capabil sa transmita de la locul excitatiei aferent si eferent.Cum putem dovedi aplicam
electrozi de inregistrare se unesc cu amplificator cu biocurenti si se uneste
cu un oscilograf prinim potentialul de actiune.
3)3 Lege Excitatia prin fibrele
nervoase se transmit izolat,.Cum dovedim excitam fiecare fibra aparte FibraA
Excita muschiu A,Fibra C excita muschiu C,Fibra B excita mushiu B.Organismu
nostru lucreaza norm datorita acestor legi.
Daca se rupe legatura axonului cu
muschiul se atrofiaza muschiul shi axonu.
Mecanismul Transmiterii excitatiei prin fibrele Nervoase.
Un neuron cu + la suprafata in interior cu -,Mielina serveste ca izolator
si ca protector mecanic
Mielina-e prin salt......Excitatia se transmite mai repede,este mai econom
pentru transmiterea excitatiei,are loc prin salt
Amielina- are loc continuu.....Putem excita orice zona cu o marime
pragrala.Schimb intre zone,adică continuu
Tema:Fiziologia Sinapselor
Clasificarea,structura si functia
Sinapsele-
reprezinta niste structuri care asigura contactul intre 2 celule(Nervoase si
celulele efectoare).Cunoastem sinapse dupa mecanismul excitatiei:-Chimice si
–Electrice.Daca informatia este transmisa in impuls electric inseamna ca-i
sinapsa electrica.
2)Dupa contactul intre structurile care formeaza sinapsa cunoastem:Sinapse AxonoAxonice,AxonoDendritice,SomaCrosomatice(legatura
intre corpul a 2 neuroni),DendritoAxonice,SomatoDendritice,Sinapsa Neuroglandulara.
3)Dupa efectul provocat cunoastem sinapse excitatorie care provoaca
excitatia tesutului cu care contacteaza si sinapse inhibitorii care provoaca
inhibitia tesutului care contacteaza.
4)Dupa Mediatorul pe care il poseda -sinapse
adrenergice cind mediator serveste noradrenalina or adrenalina.O alta grupa
sunt Holinoenergice-daca mediator este folosit acetil-holina.A 3 grupa
Dopaenergice,glicienergice shi altele...
Structura Sinapsei chimice-este compusa din membrana
presinaptica,postsinaptica,fatna(spatiul)/In membrana presinaptica avem
vezicule cu mediator mediatorul vine din corpul neuronului.In membrana postsinaptica avem chemoreceptori care sint
specializati pentru a reactiona cu mediatorul care va veni din membrana
presinaptica.In Fanta avem o enzima capabila sa distruga mediatorul indata dupa
ce el a reactionat cu chemoreceptorul din membrana postsinaptica.Aceste sunt
elementele de baza care asigura contactele .
Mecanismul de actiune-cind prin neuron vine o comanda de la celula A la B vine
prin impulsuri electrice.Vin impulsuri ia provoaca in membrana presinaptica
veziculele de la suprafata membranei ele plesnesc shi mediatorul veziculele se
deschid,mediatorul difuzeaza catre membrana postsinaptica,ajungind la
postsinaptica isi cunoaste chemoreceptoru cu care interactioneaza,in urma
actiuniii mediatorul chemoreceptoru din membrana postsinaptica are lok
schimbari structurale in asa fel ca in membrana postsinaptica se deschid
canaliculele pentru natriu apoi pentru Kaliu ca rezultat:Natriu care se afla la
exterior prin canalele de natriu va intra in celula si va provoca repolarizarea
membranei postsinaptice apoi va ieshi Kaliu din celula provocind repolarizarea
membranei postsinaptice in asa fel apare un potential de actiune in membrana
postsinaptica numit Potential Postsinaptic Excitator(PPSE).Daca acest potential
este de marime pragrala sau devine la marimi pragrale el este capabil sa
provoace in acest neuron sau in celula potentialu de actiune(PA) shi apoi
neuronu actionează.
Proprietatiele Postsinaptic-1)este cum direct proportional cu marimea excitabila
pina ajunge la marimea pragrala,Potentialu de actiune nu este proportional dar
el raspunde dupa legea totul sau nimic,daca va ajunge va raspunde daca nu nu va
raspunde.
2)-Potentialul
postsinaptic de actiune nu se propaga-potentialu de actiune se propaga prin
actiunea neuronului excitat.
Sinapsele Inhibitoare-Dupa structura sunt echivalente cu cele excitatorii au
spatiu sinaptic au chemoreceptori are vezicule deosebirea este aceia ca
mediatorii inhibitori sunt
altii.Mediatorii inhibitori servesc glucina, doapamina,xerotomina shi alti
mediatori,acesti mediatori eliberinduse din membrana presinaptica difuziaza
prin spatiu sinaptic către chemoreceptorii membranei postsinaptice acesti
chemoreceptori sunt specifici pentru mediatorul corespunzător
Gucamini,Gliceni,cu care interactionează și spre deosebire de cei excitatori nu
deschid canaliculele pentru Natriu dar le inchid,însă deschid canaliculele
pentru Kaliu ca urmare Kaliu iese din celula provocind nu depolarizarea dar
HIPERPOLARIZAREA membranei Postsinaptice si apare in această membrană
potentialul postsinapticiInhibitor care nu va excita celula in lok sa o excite
o frineaza si aceasta celula nu va
raspunde la excitatie fiindcă a fost inhibată.
Sinapsele Electrice-sinapsele electrice se deosebesc de cele chimice prin faptul.
1)-Spatiul
intersinaptic este foarte mic(10-15 arcseni)
2)-In
membrana presinaptică lipsește mediatorul chimic
3)-Excitatia
care vine la membrana presinaptică e capabilă să sară spațiu mic sinaptic și să
provoace excitatia membranei post sinaptice.membrana postsinaptica nu posedă
chemoreceptor.Ca exemplu de sinapse Electrice pot servi contactele între
cardiomiocitele la om (Celulele musculare ale omului)
Tema:Fiziologia Mușchilor
Oamenii se atirna către mecanismu
locomotor care include,Articulatiile mușchii.Mușchii ca recula se fixeaza pe 2
oase intre care se află o articulație.Mușchiu se fixează de os ca o tubercula a
osului cu ajutorul tendoanelor.Reiese ca fiecare mușchi este compus din
partea:Contractila și tendonul care se află apical adica la capete de mușchi și formeaza tendoanele.În așa fel
mușchiu permite mișcări aunei porțiuni a corpului fata de ala și deplasarea
corpului în spațiu.În organism se cunosc peste 400 de mușchi și acesti mușchi
se împart duppă structura lor în 3 grupe
1-Mușchi striati
2-Mushi striati Cardiato
3-Muschi Netezi
Mușchii striati -impreuna cu oasele articulatiei
formeaza stroma (structura corpului)
Mushii cardiati striati-peretii inimii
Mușchii netezi-sunt o parte componenta a vaselor sangvine,cu
organele interne ,Stomacul intestinul shi altele.
Mușchii- sunt formați din fibre musculare care ca și
nervii sint separate in grupe,de membrane formate din țesut conjunctiv.Și se
impart in endomisiu
perimisiu epimisiu(tot mușchiu).
Daca luam o fibra musculara shi ne
uitam la microscop observam că are structură celulară care se deosebește de
celelalte țesuturi și toate aceste 3 grupe se deosebesc una de alta.
Mușchiu striat-La microscop fibra musculară se observă cu benzi
transversale întunecate și luminoase.La un studiu mai minuțios sau observat ca
aceste structuri vor fi formate.
Fibrele de actina sunt lungi suptiri și la mijloc sunt strabatute de
membrana z în 2 jumatați,paralel cu aceste fibre contacting cu capetele se află
alte fibre mai groase însă mai scurte fibrele
de miozină.Sa observat că în zona membranei Z se află o structură numita
Sistemul T care formează reticolul endoplasmatic,Sistemul T-este format
dintr-un canalicul transversal care transverseaza actina și cîte 2 cisterne.Mai
cunoastem și canaliculele
L(longitudionale) care contribuie la formarea reticolului
endoplasmatic(Sarcoplasma adica la muschi).În reticolul sarcoplasmatica se află
o cantitate foarte mare de ioni de calciu,este ca un rezervoar de ioni de
calciu care vor lua parte la contracția musculara...1SCHEMA DIN CAIET E LA MUCHIUL STRIAT.Studiine aceste structuri
in microscopul electronic sa constatat shi sa stabilit structura actinei și
miozinei,sa observat ca miozina este formată din 2 lanțuri de miozină care sunt
infășurate una fața de alta in forma de dublu helix in care la capatu lor au o
regiune regiunea cervicala de care sunt fixate cîte 2 capete (Măciukă) care
este înclinată față de corp la 90 Grade,fiecare miozina are măciukă.
Structura Actinei-este formata din proteine globuulare in formă de globulă aranjate in lant
care sunt in forma de Dublu Helix care ajung cu capetele la miozină Schema 2 .Pe
suprafata actinei mai este o proteina numita TROPOMIOZINA care merge paralel
are structură liniară și acoperă situsurile active(chemoreceptorii) care nu
permite sa interactioneze actina cu miozina,tot in aceasta zona a situsurei
actinei se mai află o proteina de structură globulară care are 3Componente
Aceasta structura este TROPOMINA care este din 3 feluri de tropomina A C și I.
A-capabila sa interactioneza cu actina
Troponina C-are activitate cu ionii de Calciu
I-Către Miozina
Mecanismul Contractiei Musculare-Contractia musculară se incepe de la aceia ca impulsu
nervos care vine pe fibra eferenta către mușchi provoaca apartitia
potentialului de actiune in sacrolemă(excitatia –se excita) care propaginduse
pe toata suprafata sacrolemele provoaca excitația mușchiului care se exprimă
prin aceia că .1-Se deschid canaliculele pentru natriu apoi pentru kaliu shi
apare potentialul de actiune in fibră
2-Potențialul de actiune din sacrolema proavoaca deschiderea canaliculelor
de Calciu din reticolul Sarcoplasmatic.Ionii de Calciu care sunt in surplus in
reticolul sarcoplasmatic se difundiază către fibrele de actină și miozină.
3-Calciu se unește cu troponina C apar deplasări conformaționale în așa fel
cind troponina C se deplaseaza trăgînd dupa sine troponina I,iar I o atrage pe
A care atrage după sine Tropomiozina eliberînd situsurile active(Receptorii)
actinei care permite ca capetele miozinei să se lege de aceste situsuri active
a actinei.Aceasta structură nouă formată capătă capacitate enzimatică care
discompune o molecula de ATP energia căruia este folosită ca miozina care se
află la 90 de grrade de corp sași schimbe unghiul la 45 grade trăgînd după sine
Actina,în așa fel actina lunecă pe suprafața miozinei scurtînd aceste fibre și provocănd contracția
muchiului.Mecanismul acesta de interactiune și contractie a mușchiului a fost
expus de savantu Japonez TASACHE care anumit această teorie a contractiei
musculare teoria contractiei musculare pas cu pas.
Relaxarea mușchiului-după contractarea mushiului apare relaxarea
lui,relaxarea are lok după un mecanism invers contractării și anume Pompa de
calciu intoarce inapoi reticolul sarcoplasmatic,fortat e ionii de calciu shi îi
intoare înapoi in reticolul sarcoplasmatic,muschiu foloseste mai multa energie
pentru pompa de calciu,în asa mod are lok procesul de relaxare.In procesu de
relaxare se foloseste mai multă energie decît în momentul contractatiei..
Notiune de unitate motorie-structura muschiului este asa organizata că cîteva
miofibrile pot fi enervate de o singura fibră nervoasă în acest caz numărul de
miofibrile care este înervată de miofibra nervoasă se numeste Unitate Motor.in organism
cunoastem organisme motori mici care port 10-20 de miofibrile si unitati mari
care pot fi de zeci de mii.in organism Um mici sunt folosite acolo unde nu
necesită fortă mare insă e necesită
miscare exactă si rapida(De exemplu: la degetele minii limbă,ochi).Mushcii
gastroclemiani contin mii de unitați care trebuie sa mentina corpul acestia
sunt mai jos de Genunchi.Avem unitati
motorie care asigura miscarea shi contractia shi avem unitati motore
tonice care asigura mentinerea tonusului.Tonusul muscular -este o stare de slaba contractie
continua,care va fi asigurat de impulsurile care vin de la unitatea motorica
tonica inervînd diferite segmente a unei miofibrile sau excitînd..Orishice
tesut el daca e normal el este numaidecit intr-o stare de tonus.După structura
mușchii au diferită pozitionare a fibrelor musculare.:
1-Fibrele pot
fi aranjate paralel
2-Pozitionarea
miofibririlor in muschi e oblică
3-Pot fi in
forma de pană.
Această pozitionare a miofibrililor influentiază fosța musculară la mușchii
pozitionari forta musculară va fi mai mică decit la muschii cu fibrele
optice,iar forța la mușchii cu fibrele optice va fi mai mică în formă de pană
fiindcă in acest caz al o suprafață transversala a muschiului avem mai multe
miofibrile care iau parte in contractie.În legătură cu aceasta noi cunoastem
forța Absoluta shi forta Relativ.
Forta musculara-este greutatea pe care o poate ridica sau mentine un
muschi.
Forța relativă-este
forta maximală pe care o poate dezvlta un muschi,forta maximală pe care o poade
dezvolta un muschi impartit pe suprafata transversală alcătuieste forța
absolută.
***********************************************************************************
abolsim
Compozitia chimica a materiei vii
Celula
este cel mai simplu mod de organizare a materiei vii, la care apare pentru
prima data capacitatea de autoreproducere. Analiza chimica ne demonstreaza ca
ea este formata la rindul sau din elemente chimice commune pentru material vie
sic ea moarta. In organismul viu se descriu 2 categorii de elemente chimice:
Elemente plastic (macroelemente) ce se
afla in cantitati mari si contribuie semnificativ la constituirea structurilor
vii;
Microelemente (oligoelemente –
infinit-celulare) car e joaca un rol catalitic si sunt prezente in cantitati
extreme de reduse;
Macromoleculele
celulare constituie aprox. 99,7% din material vie, ele sunt reprezentate de asa
substante ca C, O, H, N, S, P, Na, K, Ca, Mg, din acestea 99,5% din masa
organimului este reprezentata din 4 elemente> C, O, H, N:
·
C – intrun organism de 60kg el
alcatuieste 14kg, participa la formarea scheletului ciclic ori aciclic a
substantelor organice, sunt capabile sa immagazineze cantitati mari de energie
si so elibereze la necesitatia respiratiei celulare;
·
O – ia parte la procesele de oxidare,
fiind principalul acceptor al protonilor, formind apa metabolic si eliberind
mari cantitati de energie stocata in legaturile macroergice ale ATP-ului;
intr-un organism de 70kg se contine aproximativ 44kg de O;
·
H – se contine 7kg intrun organism de
70kg, prin intermediul H se realizeaza transferul de electroni si formarea
puntilor de H caracteristice substantelor organice; H participa la procesele
oxidatiei biologice; H participa in mentinerea echilibrului acodo-bazic; H
participa la sinteza HCl in stomac;
·
N – formeaza 14% din greutatea corpului;
participa la realizarea structurilor proteinelor a unor baze azotate si ajuta
la functiile acizilor nucleic;
·
S – organismul il primeste din plate
prin formarea grupei –SH, reprezinta 0,65% din greutatea unui trup de 70kg;
puntile disulfidice (-S-S-) asigura la proteine pentru rigiditatea lor;
·
P – 0,5-0,6%; joaca un rol esential in
energetica celulei contribuind la formarea molecule macroergice din acidul ATP
sau din creatin-fosfat; fosfatii de calciu confera scheletului organismului
rigiditate; participa la mentinerea echilibrului acidobazic; fosfolipidele si
fosfoproteinele iau parte la formarea membranelor celulare; concentratia in
singe a P este de 1,4-2,6mechiv/l; din sol P este asimilat de plante iar noi il
obtinem consumind plantele;
·
Ca – organismul contine 1,4-1,5% la
70kg; majoritatea Ca se afla in structura scheletului, restul este Ca liber;
ionii de calciu contrinuie la 1- stabilizarea membranelor celulare si
lizozomare; 2 – cuplarea excitatie cu contractia la musti sau cu secretia la
glandele secretoare sau la fagocitoza ori ia parte la coagularea singelui
(cantitatea de Ca liber in singe este de 5 mechiv/l);
·
Cl – 125g la 70; concentratia
extracelulara este 103 mechiv/l iar in citoplasma 4mechiv/l; ionii de clor
participa la mentinerea potentialului de repaos al membrane si a echilibrului
hidrofosforic;
·
Na –
la 70kg; alimentarea zilnica 5-6g pe zi; concentratia extracelulara de
Na este 142mechiv/l; aceasta asimetrie contribuie la mentinerea potentialului
de repaos la mentinerea echilibrului hidroelectrolitic si acido-bazic;
retinerea Na in organism determina apritia senzatiei de sete si a edemelor;
o
Hiponatriemia determina astiemie
muscular, cefalee, grande (muschii se contracta involuntar) si voma;
·
Necesitatea zilnica 3g; total 180g
dintre care 98% se afla intracellular; K asigura presiunea osmotic
intracelulara, ia parte la asigurarea excitatiei; participa la sinteza proteinei
cum ar fi glicogenul;
·
Mg – in organism avem 35g, predominant
intracellular si anume 1,5mechiv/l extracellular si 5,3 nechiv/l intracellular;
contribuie la echilibrul osmotic intracellular; este ca agonist competitive al
Ca si serveste ca activator a enzimelor;
·
Fe – 5g in organism; se afla sub
diferite forme in organism; are un rol essential in trasnsportul in vase; mai
joaca rolul de eliberare a energiei in lantul respirator;
·
Cu – 92-123 microg in 100ml de tesut;
zilnic patrunde si se elimina 2 mg; in organism circula in forma de
celuloplasmina, serveste ca antiperoxidant (care protejeaza organsimul de
actiunea peroxizilor eliberati de fagocite); faculteaza absorbtia si utilizarea
Fe si a O;
·
Mn – 4microg in 100 ml de singe; zilnic
necesar 3-9microg; (cum ar fi carboxilaza, fosfoglucomutaza si ATPaza);
favorizeaza utilizarea vitaminilor B12; lipsa insoteste leziuni neuronale,
tulburari motore de tip extrapiramidale si nevrite periferice;
·
I – sinteza glandei teroiede si
teroxide;
·
F – zilnic 1,4-1,8mg; se depoziteaza in
oase mai ales in dinti, preintimpina cariile dentare;
·
Zn – cofactor in activarea
metabolismului (monoaminoxidazic); concentratia plasmatica este 0,5-1mg; este
implicat in procesele de oxidare; intra in constructia insulinei si heparinei;
·
Co – zilnic 5-7microg; in ficat
participa la sinteza vitaminei B12 care ia parte in formarea si crearea
singelui; ia parte la cresterea si regenerarea tesutului;
·
Ni – favorizeaza hematropoiza si
functionalitatea sistemelor contractive;
·
Al – este activator al
succinildehidrogenaza (enzima care ia parte in procesul de oxidare a…);
·
Cr – este implicat in hematropoeza in
biosenteza acizilor grasi si a colesterolului;
·
Se – contribuie la activarea
glutatioperoxidaza si a vitaminei E;
·
Br – are rol in procesele de excitatie
si inhibitie nervoasa; se foloseste ca medicament calmant in medicina cind
apare excitatie excesiva;
·
Si – care actiune fibroplastica;
Apa in organism
Apa
indeplineste in organism o serie de functii complexe, fiind o parte component a
materiei vii ea face oficiu de solvent ale substantelor organice si anorganice.
Apa sta la baza proceselor de absorbtie si excretie. In mediul apei se
desfasoara procesele de biosinteza si de biodegradare, caracteristice
organismelor vii. Prin calitatile sale fizice ea asigura desfasurarea normala a
mecanismelor homeostatice ale organsimului intrun mediu continuu variabil si
adesea agresiv.
Repartitia apei
in organism
Continutul
apei intrun organism adult variaza intre 56-60%. Acest volum se repartizeaza in
2 mari sectoare: intracellular si extracellular.
Apa
intracelulara:
·
Apa legata in constitutia diferitor
structure celulare;
·
Sub forma libera, care indeplineste
rolul de mediu de dispersie in citoplasma;
·
In plasma sanguine si limfa;
·
In spatiile dintre celule (interstitiale),
in cavitatiile articulatiilor (burse); trebuied e mentionat ca aici unde
predomina apa se formeaza conditii normale de existent a celulior; acest spatiu
este format din 3 faze: 1) faza fluida – reprezentata de apa si substantele
micromoleculare adesea dizolvate; 2) faza macromoleculelor fluide –
reprezentata mai ales de protein serice care au o concentratie de 30-80% din
concentratia lor plasmatica, si aceste macromolecule nu pot trece prin
membranele capilarelor ceea ce determina presiune corcotica (coloidosmotica) a
spatiului interstitial (4,5mm/Hg); 3) forma ce formeaza spatial interstitial
din lanturi lungi protidice si polizaharidice de diferite forme dimensiuni si
tipuri (acidul tialulonic);
Apa
extracelulara (20% din greutatea corpului):
·
Li hide transcelulare: lichide umorale,
seroase, care formeaza in jur la 1% din masa corpului
Continutul apei
in organism depinde de virsta sex tesut, etc. deplasarea apei in organism este
determinate de legile hidrodinamice, represiunile osmotic si coloidosmotice din
regiunile corespunzatoare ale corpului.
Echilibrul
hidric in organism. Organismul se va afla in limitele normei atit timp cit apa
se va afla in limitele echilibrului hidric normal (cantitatea de apa care a
fost ingerata va fie gala cu cea care se elimina). Se ingereaza pina la 3l si
se elimina aproximativ exact atit.
Se ingereaza sub
forma de apa sau alte lichide de la 500 pina la 1500ml, apa din alimentele care
le ingeram (800 – 1000ml), apa endogena (200-400ml).
Seelimina sub
forma de urina (600 – 1600ml), prin evaporare de pe suprafata pielii (),
materii fecale (pina 200ml).
Raportul de apa
in organism este controlat prin senzatia de sete.
Eliminarea de
apa din organism are loc prin evaporare transpiratie , respiratie, dar mai ales
prin urina cu ajutorul rinichilor , procese care sund reglate prin mecanismul
nuroural. Echilibrul hidric al organismelor reprezinta un factor decisive in
homeostaza generala a organismelor. Existent … asigra izotonia la presiunea
constanta de 300 miliosmoli/l (echiv cu 7,6 atm)si izoionia ()egalitatea dintre
suma sarcinilor positive cu cele negative. Ambele proprietati (izotonia si
izoionia) sunt caracteristicele de baza ale mediului intern ale organismelor.
Apa
din organism impreuna cu substantele dizolvate constituie lichidele
organsimului. Membrane celulara prezinta o permiabilitate selective pentru
diferite substante. Ea este importanta pentru anioni, numai pentru cationic de
H+ si K+ si numai pt unele substante organice micromoleculare. Acest fenomen determina:
1)
O permiabilitate selective a ionilor;
2)
O compozitie diferita de substante
solvent si suspendate in lichidul intra si extracellular. Lichidele
intrercelulare alcatuiesc mediul intern al organismului in care plutesc si
supravietuiesc celulele organismului.
Datorita permiabilitatii
selective a membrane celulare reprezentarea ionilor si a moleculelor membrane
celulare este diferita. Aceste ,molecule cu sarcina lor si ionii sunt capabile
sa alcatuiasca o diferenta de presiune la hotarul membrane. Pentru ionii macri
si micromoleculari aceasta presine se numeste osmotica, iar pentru
protein care tot au sarcina se numeste coloidosmotica .
Presiunea osmotic reprezinta forta cu care solventul este capabil sa treaca
prin porii membrane biologice de la concentratia mai mica de saruri catre
concentratia mai mare.
Este necesar de a mentiona ca
solitiile cu concentratia sarurilor egala cu cea a organismului (0,97%) se
numesc solutii izotonice. (renger, renger-locca, tirode, dextrana,
reopoligluchin).
Solutiile cu concentratia mai
mare de 0,97% se numesc hipertonice.
Cu concentratia mai muca de 0,97%
se numesc hipotonice.
In cinditii normale presiunea
osmotica a singelui este de 285 mOsm/l, ceea ce corespunde unui punct
criostatic de , sau echivalent cu 6,3 atm. Valoarea normal a presiunii oncotice
(coloidosmotica) a plasmei sanguine este de 25mm/Hg. Modificari in aceste
proprietati poate duce la deshidratare sau hiperhidratarea. Aceste situatii pot
avea loc: 1- extracellular, 2 – cellular, 3 – global in tot organismul.
Deshidratari
Deshidratarile extracelulare mai
des depend de pierderea Na plasmatic , ceea ce poate fi din cauza lipsei Na, in
timpul vomei, in timpul diareei, diferite alte dereglari intestinale,
transpiratiii puternice, nefroza, si cind avem insuficienta corticorenala
(glande endocrine suprarenale).
Deshidratarile celulare apar in
febra si in retentia Na in organism (boala - hiperaldosteronism).
Deshidratarile globale apar in
suprimarea ingestiei de apa sau eliminari massive de apa (diabet insipiv).
Hidratari
Hiperhidratarea extracelulara
poate fi normotimie (se mentin Na si H2O simultan), hipotonie (cind se fol o
cantitate mica de apa), hipertonia (se utilizeaza predominant Na).
Hiperhidratare globala reprezina
o intoxicatie cu apa.
Hidratarea intracelulara
Presiunea osmotica se determina
cu ajutorul osmometrului.
Substantele organice ale materiei vii
Elementele chimice studiate
combininduse intro ordine corespunzatoare formeaza subs organice. Organismul
viu adult este format din 60% H2O protein 15 proc lipide 14 proce glucide 15
proc saruri minerale 5 %. Proportiile acostor subs difera in dependenta de
tesut si organele ce contin aceste sunstone.
·
Proteinele – denumirea de protein
provinde de la cuvintul grec proteius care inseamna de prim rang sau pentru
viata. Acest termen a fost folosit
pentru prima data in 1938 de catre savantul german Mulder. Ele au in organismul
uman o importanta mare si indeplinesc urmataorele functii:
-
Proteina structurala sunt colagenul,
elastina, cheratina, fibroina. Ele asigura diversitatea si formele specifice a
tuturor fiintelor vii.
-
Proteinele exercita cataliza
fermentativa. Actualmente sunt depistati mii de fermenti.
-
Proteinele efectueaza functii
contractile si locomotoare. In proteinele respective, actina, miozina,
tubulina, reprezinta protein microfilamentelor ce determina procesele de baza
in celula;
-
Proteinele indeplinesc functiile de
transport si depozitare a unor compusi chimci ca ionii metalici, vitamine,
hemoglobin, mioglobina, mioglobina, ferina, transferina, asigura transportul si
depozitarea ferului in singe si ficat; lipoproteinele serului transporta
lipidele care in membranele celulare indeplinesc functia de transport a ionilor
-
Functia de protejare fata de corpii
straini, virusi, bacteria, macromolecule, aceasta protective este asigurata cu
ajutorul lopocitelor. Reactiile monologice sunt determinate de
imunoglobulinele. La procesul de coagulare a singelui participa fibrinogenul si
tormbina.
-
Functii reglatoare contribuie la
cresterea si diferentierea celulelor si ca urmare cresterea corpului. Unele
proteine stimuleaza iar altele, (protein represori) inhiba portiuni specifice
in acidul ADN (acid adenozindifosfat) a celulelor, in asa fel celula se
dezvolta in directia necesara sic a urmare se dezvolta tesuturi specifice
(tesut muscular, osos, s.a.).
-
Functii de stocare, transmitere si
generare a diferitor mesaje chimice, impulsuri nervoase, indeplinesc functii de
receptor.
-
Prin proprietatile sale fizico-chimice
mentin stabile constantele singelui (homeostaza) (ex: albuminele determina
presiunea ooncotica, iar pres oncotica determina cantitatea de apa necesara in
organism).
-
La pestii nordici se contin proteine
antigel care protejeaza pestii de inghet.
La
momentul de fata exista urmatoarele clasificari a proteinelor:
1)
Dupa atitudinea fata de hidroliza – dupa
aceasta clasificare se desting protein:
-
Simple (holoproteine) si proteine
conjugate (proteide).
Cele simple
la descompunere dau numai aminoacizi.
Iar proteidele contin aminoacizi si inca un component neproteic. Din acest
punct de vedere deosebim: fosfoproteide, cromoproteide, nucleoproteide,
glucoproteide, lipoproteide,
Acizii esentiali
sunt acei aminoacizi ce nu pot fi sintetizati de organism si treb sa nimereasca
in el prin hrana (lecitina, criptofanul).
Aminoacizii
neesentiali sunt acei care daca nu imeresc cu hrana – vor fi sintetizati din
grasimi si glucide.
Peptidele – pot
fi: oligopeptide (tripeptide, glutationul), polypeptide (hormonii (ca
insulina), peptide biologic active (anghiotenzina, plasma-chinina))
Proteide – pot
fi: a) holoproteine (protamine, histone, albumin, globuline); b) heteroproteine
(scleroproteine, cheratina, elastina, gelatina, fosfoproteine, glicoproteine,
cromoproteine, nucleoproteine);
Principiul de sinteza a proteinelor.
Sinteza proteinelor are loc la nivelul organitelor celulare specializate
(ribozomi). In ribozomi din aminoacizi se combina legaturi peptidice. In acest
proces a sintezei proteinelor participa acidul ribonucleic ribozomal (ARNr),
ARNm (care se formeaza la nivelul nucleului), ARNt (de transfer) care se afla
in citoplasa, precum si facori de suport cum ar fi enizmele de activre ale
aminoacizilor, factori de initiere, de transfer. In asa fel sinteza proteinelor
are loc din aminoacizi in ribozomi activati si cuplati cu acidul ribonucleic de
transfer. Dupa parerea savantilor Palade si farubhart, in 1981, acest proces
parcurge in 3 faze succesive:
1)
Faza de initiere;
2)
Faza de elongare;
3)
Faza terminala.
Reglarea sintezei proteinelor are
loc pe cale neuroumorala.
·
Glucidele au ca baza substante ca C, O,
si H aranjate in ordine structurata. In organism glucidele indeplinesc functia
plastica si energetica, ca si proteinele. Ele se impart in:
1)
Oze – pot fi:
-
Trioze: aldehida glicenica,
dehidroacetona;
-
Pentoze: riboza, dezoxiriboza;
-
Hexoze: glucoza, galactoza, fructoza;
-
Derivati ai ozelor: ozamine, acizi
uronici;
2)
Ozidele – pot fi:
-
Halozide: oligozide, dizaharide
(maltoza, lactoza, zaharoza), alozide, Poliozide (amidonul, celuloza,
glicogen);
-
Heterozide: poliuronide, polihexozamine,
acidul tialulonic (mucoetinic), acidul mucoetin-sulfuric, acidul
condroetin-sulfuric;
Principalul ... este glucoza.
Surplusul de glucoza in singe si organism este convertita in glicogen care este
stocat mai ales in ficat si muschi si serveste ca rezerva de glucoza.
Majoritatea glucozei este oxidata in vederea obtinerii energiei necesare
functiilor vitale in organism.
Ex: un gram de glucoza la oxidare elimina 4,1kCal ori 38
molecule de ATP.
In
organism, muschi, ficat, singe, ca regula glucoza se mentine la un nivel
relativ constant (20g in singe si 190g in forma de glicogen rezerva,
3,3-5,5mol/l). Muschii si ficatul elibereaza glucoza in timpul activitatii
intensive, cum ar fi efort fizic, sau in intervale dintre alimentari, in asa
fel ca cantitatea de glucoza sa fie constanta. Glucoza eliberata este utilizata
in primul rind de catre muschi si creier.
Glucoza in singe
poate fi normala - normoglicemie, marita - hiperglicemia, micsorata –
hipoglicemia. Al doilea rol a glucideor in organsim este rolul plastic – adica
glucoza sau glucidele se folosesc ca material de constructie a tesutului
organismului si membranelor biologice. Necesitatea stricta a prezentei glucozei
in singe poate fi sustinuta printrun proces numit gluconeogeneza, ce se regleaza
pe cale neuroumorala. In conditii cind glucoza in organism este insuficienta
are loc sinteza glucozei din compusi neglucidici (din aminoacizi,
piruvat-lactat, glicerol, produsi intermediari in procesul de oxidare in ciclul
creps, si din grasimi). Locul preponderent al gluconeogenezei este ficatul si
intro masura mai mica rinichii.
Insulina duce la
micsorarea cantitatii de glucoza in singe, provoaca hipoglicemie, transferind
aceasta glucoza in glicogen pe care o depoziteaza in ficat si muschi.
Stimularea nucleilor hipotalamici vetromediari inhiba secretia insulinei si ca urmarea mareste secretia
cantitatii de glucoza in singe.
Dofamina –
inhiba secretia hormonilor pancreatic si gastrointestinal.
Insulina, ca
hormon, eliminata de pancreas, are urmatoarele efecte:
-
Intensificarea transportului glucozei
prin organism;
-
Intensificarea sintezei lipidelor;
-
Mareste absorbtia aminoacizilor in
tesut;
-
Stimuleaza sinteza proteinelor;
-
Inhiba distrugerea proteinelor si viteza
de oxidare a aminoacizilor.
Glocagonul – hormon
sintetizat de celulele pancreasului. Este antagonistul insulinei. Stimuleaza
glicogenoliza si gliconeogeneza (sinteza glucozei din aminoacizi si grasimi).
·
Lipidele. Se cunosc lipide saponifiabile care prin hidroliza se discompun in substante
componente; si nesaponifiabile (hidrocarburile).
Lipide simple:
1)
Glicerine: trigliceridele, esterii de
glicerol, tripalmetina, s.a.
2)
Ceride: esteri ai alcoolului miricic –
ceara;
3)
Steride: reprezinta esteri ai sterolilor
– colesterolul;
Lipide complexe:
1)
Fosfatide: glicerofosfatide (lecitine –
fosfatidilcolina; cefaline - fosfatidiletanolamina), stingolipide
(stingomienina);
2)
Glicolipide: cerebrolizina;
3)
Lipoproteine:
Lipidele ca si
proteinele si glucidele in organism indeplinesc 2 functii de baza:
-
Functia plastica;
-
Functia energetica;
Intrind in
structura biomembranelor lipidele le confera acestora o serie de caracteristici
ce contribuie la mentinerea integritatii celulare (cum ar fi permiabilitatea
selectiva, tensiunea superficiala, rigiditatea celulei). Rolul metabolic si
energetic a lipidelor il indeplinesc in procesul de oxidare ciclul creps cu
eliminare a 9,8kCal.
Lipidele
intra in coponenta membranelor celulare, hormonilor steroidici (suprarenalelor
si sexuali), prostaglandinelor (hormoni locali). Mai au rol de mesageri
intracelulari.
In organism
lipidele se depoziteaza sub forma de grasimi. Norma poate ajunge pina la 25%
din greutatea corpului.
In organism
lipidele se sintetizeaza din acizi grasi , din trigliceride, formind lipide
proprii organsimului dat. Metabolismul lipidelor este reglat pe cale nervoasa
si neuroumorala.
Structura si functiile celulelor
Structura si functiile celulelor a fost
studiata incepind cu microscopul optic, apoi sau mai add metodele analizei
spectrale, rezonanta electronica de spin, rezonanta magnetica nucleara, metode
izotopice, metode microelectrofiziologice, tehnici de separatie fizicochimica,
s.a. fiecare celula eucariotica ca regula are membrana celulara si in
dependenta de tesut poate sa aiba diferite denumiri, care separa de mediul
extracelular celula cu partile ei componente.
Avem un sistem de membrne intracelulare
care depasesc in marime de zeci de ori plasmolema. Membranele intracelulare
sunt aprox de 10 tipuri, fiecare tip fiind organizat ca un compartiment inchis
in functia corespunzatoare, si formeaza matricea citoplasmatica. In afara de
plasmolema si matricea citoplasmatica celula este constituita dintrun serie de
componente subcelulare denumite organite celulare destinate indeplinirii unei
functii specializate. Organitele celulare pot fi de 2 tipuri:
a)
Unele sunt ansambluri macromoleculare
(proteine, nucleoproteine localizate in matricea citoplasmatica). Functionarea
lor depinde direct de gradientele chimice si electrocihimice create de
plasmolema, ele sunt reprezentate de: 1. ribozomi si 2. aparatul locomotor a
celule;
b)
Compartimentele celulare delimitate de o
membrana, in aceasta sistema fac parte: mitocondriile
lizozomii, aparatul golge, reticulul
endoplasmatic.
Reticulul
endoplasmatic reprezinta o retea de structuri tubulare si
vezicularesituate in jurul nucleului, spatiile interne ale acestui reticul
contin un lichid si comunica cu spatiile pericnucleare, de o parte iar de alta
parte cu membrana celulei (plasmolema), in acest fel anumite substante din
nucleu pot fi conduse prin reticulul endoplasmatic in taote zonele citoplasmei.
Ribozomii reprezinta organite celulare granulare cu
diametrul circa 150 Ao(angstreni), atasati catre suprafata externe
ale retuculului endoplasmatic sunt compusi in deosebi de acidul ribonucleic si
au rol 1. In sinteza proteinei celulare specifice. O alta parte a robozomilor
ia parte la 2. Sinteza lipidelor si 3. La excretia a celulei.
Aparatul golge -
o portiune diferentiata a
reticulului endoplasamatic dezvoltat mai ales la celulele excretoare. Functia
este depozitarea tomporara si pregatirea finala a materialului ce se va exreta
din celula.
Citoplasma
Organizarea si functiile citoplasmei:
Contine 2 zone:
1.
Endoplasma aranjata in jurul nucleului
si reprezinta o solutie coloidala
2.
Ectoplasma (cortexul) care se afla in
apropierea membranei cululare si contine o structura semisolidade gel.
Citoplasma contine granule de gel ,
globule, granule secretorii, si 2 tipur ide organite celulare: mitocondriile si
lizozomii. Mitocondriile sunt structuri tubulare lungi in jurul la 7microni cu
diametrul in jurul la 1 micron. Mitocondriile sunt alcatuite din 2 unitati de
membrana similar membranei nucleare. La nivelul acestei membrane au loc
procesele de oxidare celulara si sinteza de acid trifosforic (ATP). ATP-ul
difuzeaza apoi in citoplasma unde este utilizat pentru necesitatile energetice
a celulelor. ... asigura activitatea ciclului creps, iar in final lantul
transportator de protoni si electroni, asfel se creaza =un gradient protonic si
electronic transmembranar. Se creaza 2 forme de stocare temporara a energiei
pentru sinteza acidului trifosforic cu ajutorul enzimei ATP-sintethaze.
Mitocondriile mai sunt capabile sa
acumuleze ionii de PO4 ionii de Ca si Fe. Rozozomii au diametrul de 750
micrometri de forma globulara acoperiti cu o membrana similara celulei.
Reprezinta agregate proteice de enzime hidrolitice ce functioneaza in celula ca
un sistem digestiv intracelular. Lizozomii contin peste 40 enzime proprii
(nucleaze , glicozidaze, lipaze, fosfolipaze, fosfataze). Lizozomii constitue
un sistem ce participa la digestie pina la compusii elementari a substantelor
din afara celulei. Autofagie si crinofagie – descompunerea lizozomilor in
interiorul celulei.
Heterofagia consta din captarea
compusilor extracelulari prin procesele de endocitoza. Cind este vorba de
vezicule secretorii procesul se numeste crinofagie.
In cazul autofagiei portiuni de
citoplasma si organite celulare sunt incluse intro cisterna de reticuli
endoplasmatici.care ulterior fuzioneaza cu lizozomii unde are loc digestia lor.
Produsii digestiei la nivelul lizozomilor avind dimensiuni moleculare minuscule
difuzeaza in citoplasma unde sse folosesc pentru procesele de bioseinteza a
substantelor necesare celulei. Veziculele golite se reincarca cu noi compusi si
enzime digestive si procesul se repeta. In caz ca compusii nu sunt digestivi se
tra=nsforma in corp rezidual si se elimina din celula prin exocitoza.
Rizozomii in cazuri speciale indeplinesc
functii de aparare prin fagocitarea microorganismelor in granulocite si
macrofage. Ei mai indeplinesc functia de distrugere a celolelor imbatrinite.
Secretia unor hormoni, scindarea hormonilor, absorbita proteinelor in tuburile
uriniferi-proximali ai rinichiulor, regenerarea bastonaselor retinei la ochi.
Realizarea sistemului lizozomal pot avea loc intensificarea scindarii
inracelulare a enzimelor si moartea celulei ori acumularea in celula a
substantelor heterogene straine ce are loc de exemplu la boala anumita guta:
cind nu se elimina din organism acidul ... ce se depune in celule si formeaza
cristale mai ales in regiunea articulatiilor; silicoza: - siliciul.
Organismele celulare eucariote prezinta
2 tipuri de miscari>
1.
Vibratii ritmice cileare si flagelare.
2.
Miscarea unor ansambluri contractile
intracelulare cum ar fi miofibrilele in muschi care contractinduse asigura
locomotia in organsim.
In structura aparatului locomotor
intracelular se includ dispoztive contractile si componente rigide care
formeaza asa numitul citoschelet.
Citoscheletul la rindul sau este
format din mai multe elemente :
1.
Microtuburi care reprezinta strucuti
scheletice, in jurul la 25 \nm, al caror perete este alcatuit din 13
protofilamente paralele, fecare protofilament la rindul sau este compus din 2
molecule proteice asa nuita tubulina A si B, polimerizarea lor este variabila
este variabila si reversibila in functie de concentratia ionilor de Ca si
prezenta unuorproteine asociabile. Microtuburile au in jurul la 25 A si
lungimea si lungimea la citiva microni, se presupune ca ar avea rol in
asigurarea regiditatii celulare si in transportarea unor substante si
deasemenea ei participa la miscarea citoplasmatica cum ar fi flagelii sau cilii
celulei. Toate celulele contin in cantitati diferite toate proteinele
contractile cum ar fi actina miozina, tropolina, trompomiozina; care asigura
mobilitatea celulelor.
2.
Incluziuni celulare – in matricea
citoplasmatica unde au loc sinteza aminoacizilor , acizilor grasi,
monozaharidelor, mai joaca si un rol de depozitare ca ex, a glicogenului a
lichidelor , s.a.
Glucagonul este
depozitat in... in muschi si in facocite, iar lipidele sunt sub forma de
picaturi de 0,2-0,5 microni. In celulele adipoase picaturile de lipide se
aglomereaza ocupind aproape toata suprafata citoplasmatica. In celulele
secretoase – steroizi, se mai afla o catitatemare de colisterol esterificat.
Nucleul – locul si functia cetrala a
celulei il ocupa nucleul, care ca regula are forma sferica ori ovala cu
deiametrul de 3-5 microni si volumul de 50 micrometri-cubi. Este separat de
citoplasma printro membrana celulara dubla. Nucleul contine genomul ceulei care
contine un nr definit de molecule lungi de acid ADN (adenozin-ribonucleic).
Fecare strucutura are un helix lungimea totala a caruia ajunge la cca 1,6m, cu
un volum de info de aproximativ 9*1011biti. Nucleul mai contine
echipamentul necesar separatiei genomului a replicarii prin deviere a
transcriptiei sale pe ARN din intermediul ARNm – mesager, cu ajutorul ARNt –
transport, si ARNr – ribozomal, studiile biochimice au aratat ca nucleul
contine acizii nucleici proteine, lipide susbstanmte minerale si apa. De
asemenea in nucleu are loc ansamblarea subunitatilor ribozomale. Componenta
princiupala aa nucleoplasmei este cromatina care reprezinta o nucleoproteina
organizata sub forma de fibrile. O granula + o fibirla = nucleozona, ce
reprezinta o substanta de baza a genomului. Nucleul interfazic contine 1 ori 2
corpusculi globulari numiti nucleoli care sunt formati la rindul lor dintro sutructura
fibrilara si una granulara la nivelul
lor se sintetizeaza si se culeaza cu proteinele specifice ARNr care mai apoi se
va excreta in citoplama.
Membrana celulara reprezinta complexul
mlecular lipoproteic care inconjoara celula si o delimiteaza de meiul ambiant
avind o serie de tipuri:
1.
Membranele care delimiteaza celula
2.
Membranele organitelor celulare care
delimiteza compartimentele itnracelulare
3.
Membrane specializate: memrbanele care
formeaza sinapsele,
4.
Membranele tisulare de natura
epliteliala cum ar fi endoteliul capilar , alviolar, mucoaselor dogestive ,
epiteliul renal.
Aceste membrane indeplinesc mai multe functii cum ar
fi:
·
Rol de delimitare fizicochimica a
mediului intracelular de cel extra
·
Asigura distributia asimetrica a
componentelor ionice prin permiabilitatea selectiva si transportul activ.
Acesta asimetrie ionica sta la baza activitatii biolelectrice a celulelor, a
transmiterii sinaptice, a procesului de secretie si absorbtie digestive si
renale.
·
Membranele indeplinesc functiile de trasfer
de info in tesuturi si celulare realizat prin hormoni medicamente si alti
stimuli care actioneaza prin receptorii membranari specializati determinnind
modificari ale activitatii celulare.
·
Rol de aparare si secretie prin
fagocitoza, endocitoza si exocitoza.
·
Recunoasterea intercelularra si apararea
sau imunitatea celulara
·
Rol in reglare si limitarea cresteri
celulelor si organilor.
·
Rolul metabolic intercelular cum ar fi
convesia , energiei ATP
·
Adezivitatea si relatiile intercelulare
·
Participare al desfasurarea mecanismelor
etiopatogenetice ale unor afectiuni, de exemplu aparitia inflamatiei.
In 1972 Singer
si Nicolson a propus un nou model de structura a membranei celulare. Membranele
sunt formate din un start bilipidin fluid in car plutesc proteine moleculare
cuplinduse cu lipidele membranare proteinele formeaza lipoproteine cu dispunere
diferita in functie de celula si in dependenta de functia ei. Aceste
lipoproteine pot fi situate la suprafata membranei si pot fi incluse in toata
membrana. Proteinele integrate traverseaza complet membrana au o zona centrala
hidrofoba (se teme de apa) si 2 zone hidrofile pe fetele externe si interne a
membranei.ele sunt mobile redus lateral si mai exprimate in plan transversal.
Fiindca sunt ancorate pe fata interna a membranei de citoschelet, proteinele de
suprafata sunt in schimb foarte active au o mare mobilitatre laterala si
miscarea lor este controlata metabolic.
A treia structura – la suprafata membranie celilare se mai afla
glicoclaexul (invelisul celular) care este alcatuit din glicoproteine si
glicolipide care alcatuiesc o atmosfera pericelulara delimitind celula de
mediul intracelular. Glicocalecul reprezinta chemoreceptorul celulei.
Proteinele supuse pe suprafata interna a membranei formeaza citoscheletul membranaraceste
proteine in majoritatea lor cu caracter contractil (spectrina, actina)
constituie o zona de ancorare a membranei cu sistemele contractile ale celulei.
Rolul functional al aceste zone se
presupune procesele de fosforilare si defosforilare ce influenteaza functia ca
fagocitoza sau emiterea de pseudopode.
Acest schimb de
substante poate avea loc pe 2 cai:
·
Transport activ – se realizeaza
impotriva gradientilor fizicochimici cu consum de energie metabolica (ATP).
·
Transport pasiv – este realizat in
sensul unor gradiente fizicochimice
transmembranare prin difuzie si osmoza fara consum de energie.
Formele de
transport depind in primul rind de dimensiunile substantei de transport, se
descriu sisteme de micro si macro transfer de particule.
Transportul
micromolecular pasiv are loc de apa si substantele hidrosolubile fara consum de
energie. Exista 3 categorii de structuri membranare cu rol de transport pasiv a
moleculelor hidrosolubile prin 1. Canale ionice, 2. Cu ajutorul
transportatorilor si 3. Cu ajutorul ionoforilor. Se presupune prezenta in
proteinele transmembranare a canalelor de ioni pentru Na, K, Cl, Ca, s.a.;
aceste canale se deschid in dependenta de cantitatea de ioni sarcina lor si se
inchid automat. Se presupune ca ionii de Ca participa la mentinerea
canaliculilor in stare inactiva.
Transportul prin
transportatori se realizeaza prin introducerea ionilor intro cavitate hidrofila a unei structuri
membranare mobile a carei exterior sa fie lipofil (numita transportator).
Difuzeaza de pe o parte a membranei pe alta acest mecanism se realizeaza fara
canale ionice si se intilneste si in transportul activ.
Transportul cu
ionofori. Sa observat ca exista subs care pot mari permiabilitatea unor ioni de
cca 10000 de ori, dintre aceste substante ionoforice fac parte antibioticile:
valinomicina (K), sau gramicidina (Na), ionofor AX347 (Ca).
Transportul prin
osmoza
Difuzie
facilitata. Substanta va trece fara cheltuieli de energie insa cu un cararus
(subs care o ajuta sa treaca).
Transportul prin
echilibrul donnan, reprezinta difuzie pasiva cind un ion este imprermiant, cind
membrana este impermiabila pentru ionii organici, cind dimensiunile sunt foarte
mari. Se primeste ca anionii nu pot trece iar cationii pot trece avind
dimensiuni mai mici. In acest caz starea de echilibru se va realiza in
conditiile unui exces de k pe fata interna unde se afla anionii proteinelor si
a unui exces de Cl pe fata externa a celulei; aceasta distributie se
arealizeaza astfel incit raportul concentratiilor in cele 2 medii sunt egale: K
intern / K extern = Cl extern / Cl intern. Fortele de difuziune astfel generate
sunt compensate pentru fiecare specie ionica prin fortele electromotorice
dirijate in sens invers.
Elementele de genetica medicala
Proprietetile, caracterele materiei vii, depind
de 2 factori de baza:
-fenotip: reprezinta caracterele organismelor ce
se stabilesc in timpul dezvoltarii si depind de mediul ambiant.
-genotip-caracterele ce se dezvolta si se
stabilesc de genele transmise prin ereditate. Stiinta ce se ocupa cu studierea
caracterelor genotipice si ereditare se numeste genetica. compartimenul
geneticii care studiaza ereditatea la om se numeste genetica medicala.
Ea are o insemnatate foarte mare in domeniul medicinii. S-a stabilit mai mult
de 2 mii de maladii tupatogeneza transmiterii ereditare. Cele mai multe din ele
sint boli dismetabolice, cu erori genetice cum ar fi: (enzimopatie,
cromozomopatie). Se cunosc deja mai mult de 100 de gene patologice care
provoaca aparitia maladiilor ereditare, stiind locul genei respective, e
posibila "operatia" la nivel molecular cu scop inlaturarii
deficientului. Scopul principal al geneticii medicale este studierea si
profilaxia maladiilor ereditare. Se cunosc mai multe domenii al geneticii, cum
ar fi: (farmacogenetica studiaza raspunsul individual al celulei la interventia
cu diferite medicamente, ex: alcoolul afectind ficatul provoaca sindromul-
alcooldehidrogenaza, care se exprima prin toleranta sporita la alcool,sulfatii
ataca polferia ce ataca ficatul ce provoaca stare de neliniste, halucinatii si
altele, imunogenetica[care studiaza mecanisme genetice de control al
raspunsului imun la actiunea antigenelor prin sinteza imunoglobulinelor si
complementului, la baza imunitatii, sta capacitatea fiecarui individ de a
recunoaste ce este al sau sau strain, la confrunctarea cu bacteriile sau
virusii sau alte subst straine organismul le recunoaste ca straine, dupa care
va activa reactia imuna si le va distruge ] ).
bazele materiale si moleculare ale geneticii:purtatori de informatie ereditara, sunt cromozomii, cromozomii se afla in
nucleul celular, fiecare cromozom, consta din acid dezoxiribonucleic, Wotson si
Krik, in 1953, au stabilit ca ADN-ul e compus din 2 lanturi polinucleotidice
rasucirte sub forma de spirala in jurul aceleasi axe, fiecare nucleotid la
rindul sau este compus dintr-o baza 1. azotata, purinica(adenina si guanidina),
pirimidinica(citozina, timina); 2. rest glucidic al ARN; 3. restul acidului fosforic. Aceste 2
lanturi(catene) polinucleotidice respecta principiul complimentaritatii bazelor
azotate in spirala dubla de ADN. Adeninei ii corespunde Timina(A-T) Guaninei ii
corespunde Citozina(G-C), aceasta lege este foarte stricta, lanturile de ADN,
la rindul lor sint unite intre ele prin legaturi de hidrogen(legaturi foarte
slabe), fiind incalzite legaturile se rup, molecula de ADN se divizeaza(in 2
lanturi polinucleotidice), insa in asa stare ADN nu se poate afla mult timp,
deoarece bazele complementare se atrag intre ele, formind din nou un lant
dublu, in asa fel are loc replicarea sau reproducerea moleculei de ADN. In
celula in special in citoplasma, se contin si se afla acizi nucleici, numiti
acizi ribonucleici(ARN), principiul de constructie al ARN este acelasi ca si al
ADN, deosebinduse prin faptul ca consta numami dintr-o catena(un lant), iar in
baza pirimidinica- Timina se contine baza pirimidinica- Uracilul. Necatind la
faptul ca structura ADN si ARN, la toate organismelor vii este aceeasi, ei sint
specifici, aceasta specifitate este asigurata in primul rind, de ordinea
succesiunii nucleotidelor, in lantul moleculei de ADN, iar in al doilea
rind, de coeficientul de specificitate: care este determinat de raportul
(A+T)/(G+C). la om de ex. acest coeficient este de 0.66, la griu 0.94, la cai
1.33. Trebuie de mentiont ca lanturile ADN poseda capacitatea de a se
multiplica desinestatator, si anume: un fragment al lantului- operon,
contine informatia, despre un ciclu metabolic; alt fragment- cistronul,
in care e inscrisa structura lantului polipeptidic al unei proteine din
organism; gena- unitate
elementara de informatie despre o oarecare functie genotipica si
fenotipica.
Sinteza proteinelor- o combinatie variata a uneia sau citeva catene polipeptidice, compuse din
aminoacizi. exista 20 de aminoacizi diferiti. Proteinele se combina in mod
specific formind proteine tot asa ca si cuvintele combininduse in lanturi din
litere. Sinteza proteinelor are loc in ribozomi, situati in citoplasma pe RE,
in timpul biosintezei proteinei ADN, se despiralizeaza si rasmite codul
aminocizilor pe acidul ribonucleic mesager, acest proces, a capatat denumire de
transcriptie. ARNm, la rindul sau transmite informatia primita in ribozomi
uninduse complimentar cu triplete, adica ARNt, in timpul acestui proces, numit
translatie, aminoacizii se unesc conform codului programat pe filamente de ADN
si formeaza molecula de proteine, transcriptia, translatia si structurizarea
proteinelor are loc cu ajutorul enzimelor ATP. Savantii francezi Iacob si Monod
in 1961, au demonstrat ca exista mecanisme speciale care regleaza cu o precizie
uimitoare, productia proteinei necesara celulei. Fiecare operon contine 2 gene
care controleaza functia genelor structurale:
gene reglatoare (gena operator) – gena reglatoare
produce proteina represor, care are capacitatea de a se uni cu proteina
inductor, care e produsa de celula, in asa fel represorul se activeaza, se
uneste cu gena operator si frineaza functia operonului, genele structurale isi
inceteaza activitatea proteina nu se produce, are loc perioada de represie.
proteina, hormoni, enzima, produsa in celula respectiva, treptat se utilizeaza
pe parcursul proceselor metabolice, ca rezultat, peste un timp dispare substanta
sintetizata si molecula de proteina inductor intra in actiune, in acest caz
represorul se inactiveaza si se dezuneste de la gena operator, ca rezultat se
activeaza genele structurale, informatia genetica este transmisa pe ribozomi,
se stimuleaza procesol de biosinteza a proteinei- proces de inductie. In asa
fel in celula conform principiului informatiei directe si inverse, are loc
inductia(sinteza proteinelor) si represia(inhibitia sintezei proteinelor).
Procesul sintezei cantitative si calitative de operon in fiecare celula e bine
dirijat pe calea inversa- feedback. In cadrul procesului transmiterii
informatiei genetice de la o eneratie la alta, apar mutatii intimplatoare:
fenomenul mutatiei sta la baza evolutiei, selectiei si modificarii ereditare a
intregii lumi organice, acest fenomen determina procesul vesnic de aparitie
a noului, mutatiile pot fi spontane si induse, ele apar ca rezultat al
influentei diverselor factori fizici si chimici: toxinele, pesticidele,
medicamentele, alcoolul, radiatia, s.a. Mutatiile, pot sa apara la nivel
celular si la nivel molecular, ex: ADN si ARN, acestor mutatii se pot supune
atit genele structurale cit si cele de control.
Mutatiile genelor structurale: sub influenta
factorilor mutageni poate suferi modificari structurale catene ale ADN, care la
rindul sau provoaca modificari ale informatiei genetice a aminoacizilor, dupa
cum se stie fiecare aminoacid e codificat de catre 3 nucleotide, numitte
triplete,in caz de se modifica codul in molecula de proteina sintetizata, sau nou
sintetizata, apar greseli- mutatii, ex: in pozitia 6 a mol de himoglobina se
afla acidul glutanic, rezultatul modificarii codului acestui aminoacid de catre
un oarecare factor mutagen, aminoacidul valina ocupa locul acidului glutanic,
aceasta greseala provoaca aparitia unei maladii grave numita- drepanocitoza,
exista urmatoarele variante de modificari ale genelor structurale:
- deleciile mononucleotidice, in acest caz
factorul mutagen 'dezbate' nucleotidul de la locul sau(pierderea acestui
nucleotid, ca rezultat, nucleul vecin ii ocupa locul modificind tot lantul
polinucleotidic).
- insertia(introducerea), isertia
mononucleotidica, ca rezultat locul este ocupat de un alt nucleotid.
- inlocuirea simpla a nucleotidelor, in primele 2
cazuri sufera operonul prin urmare se modifica si codul aminoacizilor ceea ce
duce la modificarea structurii proteinelor.
MUtatiile genelor de control: gena reglatoare si
gena operator situate la inceputul operonului, pot suferi si ele modificari, in
asa cazuri sint posibile 3 variante de mutatie:
- represorul e modificat si nu se 'potriveste'
operonul(cheia nu se potriveste lacatului), in asa caz proteina se produce in
exces.
- represorul e 'unit dur la operon' in asa fel
incit deunirea este imposibila(cheia nu se poate scoate din lacata), in asa caz
functionarea genelor structurale e oprita, hormonul/enzima nu e produsa,
tesutul se atrofiaza.
- are loc tulburarea ritmului de succesiune, a
represiei si inductiei.
Criteriile maladiilor ereditare: clasificarea maladiilor ereditare, pentru majoritatea lor e specific:
- transmiterea lor are loc pe verticala, de la
generatie la generatie
- in familia afectata exista un raport numeric
intre persoanele afectate si cele sanatoase(legea lui Mendel)
- aparitia manifestarilor clinice, la o virsta
anumita, la unele persoane ele apar indata dupa nastere in caz de boli
cromozomale, hemofilie si altele, altele se manifesta dupa 6 luni de la
nastere(ex: fenilcetonuria), la altii peste 5-6 ani, neopatiile, la altele
peste 25-35 ani(hipertonia), peste 40 ani(diabetul zaharat).
Se disting 3
grupe de afectiuni:
1)
Boli la nivelul cromozomilor
(cromozomale)
2)
Maladii dismetabolice (enzipatii,
maladii dizmetabolice ce apar la mutatia genelor)
3)
Anomalii de transformare (asocierea
informatiei straine la ADN)
Genetica
medicala dispune de citeva...
1.
Terapia de intarire generala a
organismului – se introduc hormoni anabolici, vitamine care ar putea regla
acest proces.
2.
Tratament de substituire dificitelor
ereditare – insulina la cei cu diabet, globulina la hemofilici.
3.
Tratament patogenetic – schimbului de
substante cu acumulare excesiva a produsilor metabolici, dereglari care
intoxica organismul.
4.
Tratament chirurgical in cazul
anomaliilor innascute cum ar fi vicecardiace, burza de iepure, picior strimb,
contractia aortei.
5.
Ingineria genetica – insulina
artificiala, betaglobulinele, interferonul, si alte subs care se sintetizeaza
pe cale artificiala si se folosesc in organism.
Fiziologia tesuturilor excitabile
Iritabilitate
- . O forma seprata a iritabilitatii este excitabilitatea.
Excitabilitate
– proprietatea tesutului nervos, glandular si muscular de a raspunde specific
pronuntat si rapid la actiunea factorilor interni sau externi.
Agentii ce actioneaza asupra
tesuturilor:
Daca actiuoneaza asupra
tesuturilor iritante se numesc agenti iritanti, cei ce actioneaza asupra
tesuturilor excitante se numesc excitanti.
Agentii excitanti se impart dupa
marimea valorii lor in:
-
Marime subpragala: daca actioneazaasupra tesutului nu
provoaca efect
-
Marimea pragala: valoarea minima a excitantului care
actioneaza asupra tesutului si fomreaza efect;
-
Marime supra-pragala: o valoare mai mare decit ce ade
sus.
Dupa ... :
-
Fizici (temperatura, curent, lumina);
-
Chimici: acizi baze saruri;
-
Biologici: mediatori, potentiali de actiune, bacterii,
virusi.
Cu studierea lor
sa ocupat Gover si Leiz. Ei au aratat relatia intre durata actiunii
excitantului si puterea ei. Sa stabilit ca cu cit marimea excitantului este mai
mare cu atit ii trebuieste un timp mai putin ca sa provoace efect
Au introdus
notiunile de:
Reobaza – reactia de raspuns a tesutului la actiunea
minimala a excitantului;
Cronaxia – reactia de raspuns la actiunea
unui excitant egal cu 2 reobaze care actioneaza simultan;
Timp util – timpul cind actioneaza
excitantul si provoaca excitatie la valoarea unei cronaxii.
Potentialul de
repaos si potentialul de actiune a tesutului. Orice celula vie la membrana care
o inconjoara si o protejeaza apare o asimetrie ionica care asgura un potential
si acest potential se numeste potential de repaos sau potential de membrana.
Pompa
Na – K scoate ionii impotriva gradientului de concentratie. Energia este luata
din descompunerea ATP-ului (acidul adenozintroifosforic) < ADN < Creatin
fosfat < mitocondrii < substante organice. In asa fel potentialul de
membrana se mentine in anumite norme.
La
actiunea unui excitant asupra celulei potentialul de repaos se transforma in
potential de actiune care se caracterizeaza prin urmatoarele:
1.
Perioada latenta – perioada de la
momentul excitatiei pina la paritia reactiei;
2.
Perioada de depolarizare – are loc
disparitia polaritatii membranei;
3.
Perioada de repolarizare – are loc
restabilirea polaritatii membranei;
In ea avem
potential vistigial negativ si apoi pozitiv.
La actiunea excitantului se deschid
canaliculile pentru Na, el brusc intra in celula si potentalul de membrana
dispare. Dupa ce ... canaliculile pentru Na se inchid si se deschid
canaliculile pentru K, si pe baza acestuia se restabileste polaritatea (are loc
repolarizarea). La sfirsitul repolarizarii repolarizarea are loc lent. Si din
aceasta pricina apare potentialul vistigial negativ. Hiperpolarizarea –
potentialul vistigial pozitiv (atunci cind Na iese din surplus din celula).
In clinica si in viata are valoare
raspunsul celulelor la excitatiile care apar. Celula poate fi excitate o singura data dupa care apare starea de repaos
insa celula poate fi excitata si in serie, adica sa apara mai multi excitanti
intro anumita ordine.
Modificarea
excitabilitatii in timpul excitatiei: daca o grupa de celule este
excitata in timpul excitatiei ea va raspunde in mod diferit si anume:
1)
Daca a doua excitatie va nimeri in faza
perioadei latente atunci efectul se sumeaza si raspunsul va fi mai mare;
2)
Daca a doua excitatie va dimeri in faza
de repolarizare atunci celula nu va raspunde la aceasta excitatie, ea se mai
numeste perioada refractare absoluta;
3)
Daca a doua excitare va nimeri in
perioada de repolarizare: daca excitarea va fi de marime pragala tesutul nu
rasunde, iar daca este de marime suprapragala tesutul va raspunde si raspunsul
va fi mai mic ca norma, se mai numeste perioada refractara relativa;
4)
Daca excitarea a doua nimereste in faza
potentialului vistigial negativ apu se intimpla ceva paradoxal: celula va putea
reactiona la un excitant si mai mic decit pragal, se mai numeste de
supraexcitatie (exaltatie/ excitatie marita);
5)
Daca a doua excitare nimereste in
potentialul vistigiar pozitiv tesutul sau celula va raspunde numai la excitant
mai mare decit pragal.
